Plants with a plant passport

Pașapoarte fitosanitare

Data ultimei revizuiri:

Pașaportul fitosanitar este un document care conține informații esențiale necesare pentru comerțul cu semințe, butași, plante și arbori între întreprinderi din UE.

Pașapoartele fitosanitare sunt obligatorii pentru identificarea originii plantelor și produselor vegetale, asigurând trasabilitatea și respectarea reglementărilor fitosanitare.

Cine emite pașapoarte fitosanitare?

Pașapoartele fitosanitare pot fi eliberate numai de Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) sau de întreprinderile care sunt înregistrate oficial și autorizate de aceasta. Pentru a se înregistra, întreprinderile trebuie să respecte standardele fitosanitare, de igienă și de ținere a evidențelor. După autorizare, ele primesc un număr de înregistrare fitosanitară și pot începe să elibereze pașapoarte fitosanitare pentru plantele și produsele eligibile.

Ce plante și produse au nevoie de pașaport fitosanitar?

Trebuie să aibă pașaport fitosanitar următoarele:

  • Materiale de înmulțire: Materialele utilizate pentru înmulțirea plantelor, cum sunt semințele, butașii, bulbii și portaltoaiele.
  • Plante în ghiveci, plante pentru ronduri sau plante în recipiente vândute în scopuri ornamentale sau pentru consum, cum sunt florile și plantele decorative.
  • O listă exhaustivă se poate consulta aici.

Ce informații conține pașaportul fitosanitar?

Pașaportul fitosanitar este emis sub formă pătrată sau dreptunghiulară și cuprinde mai multe elemente fixe:

  • În colțul din stânga sus figurează drapelul Uniunii Europene, în culori sau alb-negru.
  • În colțul din dreapta sus se află cuvintele „pașaport fitosanitar”.
  • Litera „A” urmată de denumirea botanică a speciei respective de plante.
  • Litera „B” urmată de codul ISO al statului membru al producătorului, urmat de o liniuță și de numărul de înregistrare fitosanitară al operatorului profesional; puteți găsi mai multe informații aici.
  • Litera „C” urmată de codul de trasabilitate al plantei. La acesta se poate adăuga un cod QR, o hologramă, un cip sau alt suport de date care face parte din codul de trasabilitate.
  • Litera „D” urmată de codul ISO al țării de origine sau de producție.
Example of a plant passport

De ce ar trebui să cumpărăm plante cu pașaport?

Pașaportul fitosanitar se poate elibera doar pentru plantele care îndeplinesc toate cerințele. Deși nu utilizează ei înșiși pașapoartele fitosanitare, clienții beneficiază de garanțiile pe care le oferă.

Utilizarea pașaportului de către întreprinderi garantează că plantele pe care le cumpărați au fost evaluate de specialiști, că pot fi urmărite și că nu au dăunători și boli.

Se poate călători cu plante care au pașaport fitosanitar?

Da, în interiorul UE se poate călători cu plante care au pașaport fitosanitar. Pașaportul fitosanitar însoțește plantele, semințele sau materialele vegetale în timpul schimburilor comerciale dintre operatorii economici.

Furnizează informații esențiale care garantează că produsul respectă reglementările fitosanitare, permițând un comerț mai ușor și mai sigur în întreaga UE.

Deși nu permite utilizatorilor să urmărească fiecare detaliu al ciclului de viață al plantei, pașaportul fitosanitar servește drept dovadă a faptului că planta respectă standardele fitosanitare necesare. Prin utilizarea pașapoartelor fitosanitare, autoritățile și comercianții pot monitoriza circulația plantelor, ceea ce contribuie la prevenirea răspândirii de organisme dăunătoare și asigură liniștea clienților.